Ești nerăbdătoare și numeri clipele.
În mintea ta ai pregătit ziua cu răbdarea și disciplina unui bibliotecar bătrân.
Totul are o logică: haine, pantofi, păr, sticla de apă, etc. Zâmbetul de pe obraji trădează bucuria începutului, așteptările mărețe, emoția necunoscutului și cel mai important: optimismul Cutezătorului.
Dar te-ai gândit că poate nu e așa băi tăticule, sau de data asta mă lași doar mine?
Entuziasmul tău mă copleșește. Te rog, hai să-ți explic puțin și din perspectiva mea:
⁃ Tu vezi un început – “noua ta viață”, iar eu văd un sfârșit. De mâine începi o etapă pe care eu o urăsc: “viața la program”. Eu trăiesc deja printre roboții ăștia și este exact cum ai spune tu atunci când ceva nu-ți place: “piisitor”!
⁃ Tu vei uita până acasă ce ai făcut într-o zi plină, iar eu mă voi trezi Luni după Duminică neștiind cum a trecut o altă săptămână.
⁃ Tu vezi joc și joacă, iar eu văd cum am avut ieri o dorința, azi un bebeluș și mâine deja o fetiță mare.
⁃ Tu vezi un maraton, dar eu știu că este un sprint! De aici te ia valul. Din punctul asta vei face rafting pe râul agitat al vieții. Și nu te poți opri tată! Așa e el: frumos, palpitant, sinuos, lin pe alocuri, agitat pe cele mai multe, surprinzător, dar tare rapid!
⁃ Tu vei fi fericită și vei învăța lucrurile de care eu nu am fost pregătit să te învăț, lucrurile pe care mi le-am dorit și nu am avut timp…sau le-am ignorat.
Crede-mă că mă voi bucura de fiecare dată când îmi vei povesti și îți jur că voi trăi fiecare poveste de-a ta ca și când aș fi fost acolo, dar cu regretul colosal că în realitate am lipsit.
E egoist din partea mea să privesc o nouă etapă în acest mod și puțin cam pesimist.
Poate voi gândi diferit când vom asculta amândoi în mașină Zdob și Zdub dimineața și poate îmi voi schimba perspectivele când te voi vedea zilnic fericită, dar până atunci mă macină tare de tot un gând:
…de mâine începi Grădinița tată!
Cu drag,
Tăticul din #marcucerneală
marcucerneala 