Eşti om şi ai limite. De multe ori eşti obosit sau ai nervii întinşi la maxim, ai zile proaste sau limitele toleranţei tale au fost de mult depăşite. Te înţeleg!
Suntem atât diferiţi şi complicaţi, atât de orgolioși şi impulsivi, ambiţioşi şi bătăioşi, încât orice pasă proastă va fi taxată. Nu nu vom fi luaţi la Naţională, dar putem avea meciuri mult mai profunde.
Nu suportăm ideea de compromis şi asta pentru că îl facem poate prea des. E mai uşor să refulăm sau să ţipăm, să jignim sau să lovim.
Deşi civilizaţi de mii de ani, instinctele primare sunt evidente: cel care a dat cu piatra în loc să înjure a inventat civilizaţia…
Hai să nu ocolim prea tare un subiect cotidian: cearta!
Am observat că oamenilor le pică măştile în momentul în care devin tensionaţi. Motivul: sunt convins că omul care mi te afișezi este modul tău în care îţi faci publicitate – mai exact o aparenţă! (am vorbit despre ele şi aici!)
Dacă ţi-aş spune tot ce gândesc şi m-aş comporta fix cum simt în multe momente, ar însemna să te resping fără pic de diplomaţie sau să te jignesc…
Prietene, oamenii își dau arama pe faţă în momentele în care sunt nervoşi sau se ceartă, mai exact când nu au nimic de pierdut sau au dreptate.
Diplomația şi bunul simţ sunt strivite subit de tonul ridicat al vocii care scuipă venin.
Când ne certăm eşti incredibil şi de neoprit: un uragan ce mătură coastele Americii cu tine în rol principal care loveşti graniţele sentimentelor ce ne-au legat 😦 .
Eşti plin de idei şi argumente – multe proaste!
Cuvintele tale tună: te cerți când vrei să demonstrezi ceva. Devii un Gladiator în arenă într-o luptă fără învingători: în cel mai bun caz 2 învinşi.
Eşti nervos şi corpul tău o arată. O va afişa ostentativ prin aorta de pe gâtul tău încordat, pupilele dilatate care însoţesc gesturile nervoase, respiri rapid şi transpiri, îţi uneşti sprâncenele într-o încruntare hidoasă, dar cel mai tare mă frapează cum mă priveşti…băi ma doare, te rog incetează!
De acum vei ţipa şi îţi vei uita principiile dezbrăcându-ţi caracterul.
Vei jigni şi îţi vei aminti de orice te-a deranjat de-a lungul timpului într-un potop de reproşuri (multe absurde). Vei da de pământ cu interlocutorul tău şi pe urmă vei scuipa scârbit în urmă după ce l-ai culcat!
Vezi? A fost ușor. Eşti campion într-o ceartă reușită.
Hai altfel: dă rewind la tot şi mai priveşte-ţi reprezentaţia tristă.
Uită-te cât ai fost de prost, cântăreşte fiecare argument şi fiecare acuzaţie, fiecare reproş şi fiecare fărâmă de orgoliu şi uită-te cât de uşor e să facem rău.
Vezi mă?
Ne e aşa ușor să ne certăm, să jignim şi să dărâmam oamenii încât ştirile de la ora 5 chiar îşi găsesc explicaţia în noi…
Da prietene, avem o capacitate formidabilă de a face rău pentru că suntem orgolioşi şi răi, uitând că scopul vieţii este să o trăim 😦 .
Asta nu e introspecţie. E vorba de noi! Mereu îţi desenez defectele mele şi apoi te pun să te uiţi la tine: e că nu suntem atât de diferiţi?
De ceva timp nu mă mai cert: nu mai vreau şi nu mai pot. Nu am obosit doar că recunosc: mi-e frică de mine! În ceaţa turbării lovesc cu cuvinte pe care în secunda doi le regret: amarnic !!!
Nu, ăsta nu sunt eu şi clar nu voi mai fi aşa. Nu e vorba de maturizare sau ce şmecher e fratele când nu te pune la punct: e vorba că am avut atât de mult de pierdut în urma cuvintelor spuse încât le-aş fi retras şi l-aş fi închis pentru eternitate în mine.
Gândește-te bine la ce spui. De multe ori ne certăm inutil: nu e vina mea că ai avut o zi proastă, la fel cum nu eu am fost şoferul autobuzului care ţi-a întârziat. Nu eu te-am subminat în şedinţa de la prânz şi nu eu am aliniat planetele azi.
Şi te rog ţine mine: nu eu am scris horoscopul pentru că nici eu la rândul meu nu cred în el 😦 . Gândește-te de 2 ori pentru că o vorbă aruncată într-o secundă fatidică îţi este iertată, dar NICIODATĂ uitată!
Mi se pare un gest de noblețe totuși să recunoști… să vii şi să-ţi ceri scuze chiar dacă îți faci bucăți orgoliul.
Vei da dovadă de o maturitate rară, când, într-un moment de luciditate îți vei cere scuze şi totodată eşti capabil să-ţi asumi faptele.
Vorbele spuse le uită cel ce le-a scuipat şi le îngroapă adânc în camera neuitării cel ce le-a primit. Aşa funcţionează când ne certăm.
În concluzie, mai ştii ce am spus când am spus?
Îmi pare sincer rău, eram nervos. Te rog să mă ierţi!
marcucerneala 