Da’ de ce?

De ce???

Prima întrebare folosită obsesiv în copilărie şi un semn evident pentru unii al copilăriei interminabile.
De ce? Întrebarea folosită să descoperi, să cunoști şi să oferi identitate lucrurilor din jurul tău dându-le formă şi culoare, aspect şi coerentă. Aşa ai intrat în viaţă un combatant: întrebând… dar până la un punct te rog!
De ce? Întrebarea recurentă în viața de zi cu zi care devine mai tâmpită cu fiecare lumânare ce o adaugi pe tort. E logic: experienţa vine odată cu vârsta şi ne upgradam constant – unii refuză 😦 .
A suferit transformări ciudate: din silă se mâzgălește sec: „D C?”, alții mai îndrăzneți o desenează: „?” sau cei mai… nefericiți o mimează evident pe mutrele lor tâmpe: o sprânceană mai sus sau ochii beliți creionează evidența nedumeririi: „de ce?”.
Pentru mine expresia feței este egală cu un post it pe fruntea omului cu mesajul „oricum sunt prost, nu te agita”…
E întrebarea cu care ți-ai secat părinții şi ca un bumerang caterincos se întoarce din gura lor asupra noastră. Acum zi că nu îţi dai ochii peste cap când după o anumită vârstă, frumoasa ta mamă nu te inoportunează cu o astfel de întrebare: „momy, I’m a grown up from now on…”

E cea mai tâmpită întrebare amice… e cretină şi nesfârșita şi o folosim cu atâta nonșalanță încât a devenit tic verbal.

Da prietene, ai dreptate de multe ori este total justificată şi fără ea ori am rămâne veșnic bolânzi, ori am rata logica unei situații însă… are o parte stresantă întrebarea asta: e partea aia în care trebuie să răspunzi la ea… Nu te simți ca un inculpat în faţa unui complet de judecători? Nu ți se pare că cel ce o pune are deja o idee formulată?
Asta mi se pare aiurea rău! Din moment ce gândeşti ceva chiar vrei să-ţi sucesc eu teoria sau să-ţi confirm că a ta e cea mai bună?
Păi îţi spune fratele cum stă treaba: singurul motiv pentru care fac oamenii abuz de ea este pentru a-şi întări propriile idei sau a te desconsidera pentru ideile tale – şi pentru asta o evit din suflet!
„De ce?”… „de-al dracu şi de ambițios” ar spune un celebru în viaţă (Click Aici!!!!).
Consider că suntem datori ideii de dialog să ascultăm fără să mai abuzăm de tâmpenia asta.
Prietene e simplu: din moment ce-ți afirm ceva, întrebându-mă „De ce?” nu faci decât să mă enervezi… grav! Teribil!
Mă calci pe coadă şi scoți din mine fix partea aia întunecata pe care nu vreau să ți-o arăt: nesimţirea!
Spun o singură dată, afirm (nu sunt tâmpit să îți vorbesc în dodii) şi tu mă întrebi:„De ce?”… păi care e tâmpitul dintre noi acum?

Altă situație la fel de proastă este când prin această întrebare mă simt nevoit să-mi justific o acțiune. Din moment ce am făcut ceva crezi că am gândit în „ce-uri” şi de „ce-uri”?
Să fim albaștri, orice acțiune terminată nu suportă modificări, întrebându-mă „de ce?” ai senzația că mă mai ajuți?
De unde, că tu de fapt îmi scoţi ochii cu un sarcasm infantil! Păi e simplu: nu, nu mă ajuţi! Plus că mi-e greu să-ţi explic mecanismul acțiunii cât timp nu mă interesează. La fel cum nu mă interesează să-ţi răspund la această întrebare în general. (cât timp am dedicat o postare pentru asta îţi dai seama cât de sătul sunt de ea).
Frax, am văzut că unii o folosesc pentru a trage de timp sau din dorința de a seca şi toca fărâma de informație pe care îți vine să le-o bagi ca pe un supozitor în cap (îți dai seama dacă ar exista supozitoare pe bază de idei? 🙂
Mai e o fază la fel de cretină când o completezi cu”da” şi devine „da’ de ce?”… eh, uite peste asta chiar nu mai pot să trec din simplu motiv că cel ce întreabă asta se îmbracă în ochii mei ori în haine de judecător ori în Păcala… sau un Păcală cu haine de judecător.
Mă voi lăsa criticat în măsura în care şi eu critic la rândul meu, iar fratele nu prea critică sau o face cu cine îşi permite.

Voi încheia postarea asta cu o categorie aparte de oameni (păi ăştia chiar sunt tâmpiţi cu statuie): cei ce-ţi răspund cu o întrebare. Serios? O altă întrebare?
Cât timp întreb, înseamnă că aştept un răspuns. Cât timp răspunzi cu o întrebare nu facem decât să depărtăm răspunsul!!!
Pe scurt: nimănui nu-i face plăcere să se justifice la fel cum nimeni nu halește să-ţi creioneze ție „de ce?”…
Nu te-am pus încă pe gânduri?
… DA’ De Ce???!!!!